X

MINI Art from Draculas Country


Această fotografie mi-a fost făcută de Liana Grill (o mare artistă a acestei arte) în anii '60.  Am ajuns în postura de subiect foto pentru această doamnă prin intermediul lui Miron Radu Paraschivescu care, la rândul lui mi-a scris referatul pentru cartea de debut - la recomandarea lui Mihai Şora, în numele Editurii pentru Literatură şi Artă.   








Pliantul Expoziţiei din 1991, de la Sala Fantasio



Pliantul Expoziţiei din 1984, de la Hanul cu Tei



  
ÎN RITMUL NERVURILOR DE CULOARE 

Complementaritatea poezie-pictură asigurând în cazul Feliciei Marinca structurarea imaginarului prin motive şi subiecte cu semnificaţia de repere etice. Acestea sunt desprinse dintr-o meditaţie asupra relaţiei cultură-peisaj, ele implică în cazul concret al artistei un efort de sinteză pe baza unei alegorii sau mai bine-zis, a unei lecturi alegorice a lumii.
Tablourile de dimensiuni mici şi mijlocii executate în tehnici diverse ulei, guaţă, pastel, creion colorat, cărbune) neunitare ca factură plastică dar în mod tenace axate pe ideea periplului, indică efortul Feliciei Marinca de a actualiza noţiunile învăţate atât alături de un fost elev al lui N. Tonitza, cât şi cu sculptoriţa Militia Pătraşcu (între anii 1973-1976).
Peisajele autoarei oferă înainte de toate un fond saturat de simboluri în care analizele cărtureşti, patosul personajului colectiv imprimă - paradoxal - autenticitate şi viaţă (bunăoară, viaţa subconştientului este indusă de aluziile la lumea subacvatică, la alge, nisipuri, flori, roci poroase. În mod complementar, Catedralele naturii se oferă ca o lectură livrescă a peisajului montan.
Privind peisajele Feliciei Marinca, sintagme de tip poetic ne-ar putea veni în minte, ca o evidenţă a intenţiei de reprezentare, ca un necesar prim demers înspre conceptualizare lirică.
La Marea Roşie trezeşte sugestii de toriditate a atmosferei, de amprente vegetale şi zvâcniri ale valurilor. Galbenul de cadmiu pentru trunchiurile tinere de palmieri reprezintă soluţia coloristică pentru a cumula toate acceste impresii.
Peisajul astfel privit este filtrul prin care sufletul uman îşi decantează trăirile, entuziasmul, dorinţa de accedere spre transcendent, emoţiile şi speranţele (a se vedea ciclul de la Voroneţ la Ierusalim). Nu mai puţin, peisajul e un suport al unor viziuni interiorizate. De aceea el este selectat între alte peisaje în funcţie de imponanţa ce i-a fost consacrată în timp (prin tradiţia privirii estetizante) şi se asociază unei aspiraţii spre cunoaşterea şi valorizarea lumii (Noaptea la Ierusalim, Colibe cu chiparoşi şi palmieri spre Ierusalim, Cireşul de la Piatra Neamţ).
Este demn de subliniat faptul că Felicia Marinca a considerat totdeauna creaţia sa plastică a fi un demers înspre limpezirea unor concepte nu numai picturale, ci şi aflate în raport de complementaritate cu ceea ce ea a creat ca poetă (Feţele lui Ianus, Lacrima incaşului), ca o rabatere a imaginii lirice în planuri, linii. culori şi accente luminoase.
Este aceasta înainte de toate un mod de a trăi (nu atât estetizant, ci mai ales profund prin usrumarea unor valori dincolo de orizontul celor două arte). În strânsă legătură (fie ea şi imaginată) cu emblemele civilizaţiei reprezentate sub semnul simplităţii, al uimirii naive, al lirismului. (În această perspectivă, tabloul Copacul cu ochi oferă o metaforă a conştiinţei creatoare şi valorizante.
Monumentele, peisajele de anvergură apar redimensionate la scara delicată a lirismului, devenind astfel componentele unui discurs despre lume şi despre sinele artistului contemporan, interesat de ceea ce este dincolo de el, dar neapărat cu participarea şi implicarea sa imediată în obiectul contemplat. Roşul cardinal închis, albastrul ultramarin relevă în cazul compoziţiei Machu Pichu obsesia unui peisaj genuin. Există o pulsaţie interioară a tablourilor în ulei, asigurată de un tip de împăstare a suprafeţei în care gestul de zgâriere scoate la suprafaţă suprapuneri inedite de culuare. Un fel de explozie dezlănţuită spontan, o latenţă colorată intens a imaginii.
Aceasta ar fi particularitatea picturală a pânzelor intitulate Via Dolorosa, Zidul Pângerii care, prin modelarea pastei şi prin striaţii dinamice, trădează frenezia, dorinţa de a fixa, de a vizualiza sufletul secret al unui peisaj în directa sa corespondenţă (corespundere) cu ochiul plasticianului şi deopotrivă al poetului.
Reprezentarea Domului din Köln ilustrează - între multe altele - această viziune. Efectele de luminozitate. opalescenţă, iradiere, irizare pe care le scontează autoarea încarcă pânza de lirism. Combinaţia galben auriu cu oliv subliniază această nevoie de comunicare. Grădina Ghetsemani uimeşte prin dimensiunile sale miniaturale. prin ponderea şi saturaţia tuşelor de culoare, delicateţea feminină în interpretarea acestui subiect celebru. Da, feminitatea rezidă şi în surprinderea acelei laturi de mister aproape visceral, într-un peisaj marin, de vibraţie secretă în lumea vegetală, de metamorfoze iluzorii ale formelor geologice. Metafora plastică este astfel intens valorificată.
Nu exaltare, ci interiorizare! Intuirea firii unui peisaj, raportarea sa la valorile feminităţii şi ale lirismului consună cu idealul eteric de a însuma acele forţe rostitoare prin care peisajul ne mobilizează interior, dar ne şi deschide înspre imaginea poetică, ne face recunoscători pentru condiţia noastră umană.
De aici, preocuparea pentru portret - ca erupere a expresivităţi subiectului, a drame sale implicate. Portretul ţinteşte spre altceva, spre generalitate, spre tip şi problemă existenţială spre o formă a dârzeniei aspre, ţărăneşti (portretul lui Constantin Crişan) spre o mască-matrice a suferinţei continue (portretul lui Bacovia) sau spre reprezentarea suavităţii adolescentine (portretul în peniţă al Simonei). Portretele religioase tind spre naivitate, cele dedicate lui Socrate punctează doar, pentru artistă, o opţiune de valoare, un momento al bunătăţii umane.
Tatiana Rădulescu
Revista "Viaţa Românească" nr. 5/2005







FELICIA MARINCA, DE L'ART POPULAIRE A L'ALLEGORIQUE
Felicia MARINCA, appartient à cette catégoric d'artiste dont les racines descendent profondément dans la memoire populaire et traditionnelle, expression chère a l'ame ROUMAINE. Dans le sillage d'éminentes figures de l'art telles Théodor VARAHIL
MORARU célèbre peintre de fresques murales et de PETRU COMARNESCO important critique d'art , notre amie Félicia MARINCA ne pouvait que permettre à ses dons créateurs de s'épanouir.
L'expression de Félicia MARINCA est variée, allant de la douceur pastorales impregnée de sérénité à 1a montagne chargée de prophétie et atteignant des degrés allégoriques et fantastiques, espace dans lequel Félicia MARINCA qui a une culture littéraire et poétique s'exprime avec le plus de spontanéité. Elle joue avec les formes en restituant aux montagnes ou aux murs de ros villes des apparences anthrepomorphiques ou ornithologiques. Sous son crayon la magie poétique se révèie, son pinceau s'exprime librement sans règles trop précises qui figeraient son expression le rêve ici rejoint l'âme populaire, les contes et les légendes de la
Transylvanie.
Félicia MARINCA est parvenue à preserver dans ce monde cruel et instable l'espace du jardin de son enfance, et cest cela qui donne à son oeuvre la beauté de l'innocence, ce qui aujourd'hui manque le plus à l'homme. De cette simplicité la notion d'harmonie devient vite une necessité naturelle.
Voilà bien un art sans doute vécu par notre amie comme une félicité!
Michel BENARD
Vice President S.P.A:F.
poete-critique-essayste
Cronică la Expo 1991 (1986 ?)